1. Dumnezeu
Singurul Dumnezeu adevărat S-a revelat pe Sine ca etern și autoexistent „Eu sunt”, Creator al întregului Univers și Răscumpărător al omenirii. Dumnezeu este spirit, infinit, absolut, etern și imuabil (neschimbător) în ființa, înțelepciunea, puterea, sfințenia, dreptatea, bunătatea și adevărul Lui. El S-a revelat ca un singur Dumnezeu personal, atât imanent, cât și transcendent, care există în trei distincții personale, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, coexistente, coegale, cosubstanțiale și coeterne.
(Deuteronom 6:4; Isaia 43:10,11; Matei 28:19; Luca 3:22; Ioan 1:1)
2. Biblia
Biblia, atât Vechiul, cât și Noul Testament, este inspirată de Dumnezeu și reprezintă revelația Lui pentru om, conținând normele de credință și conduită infailibile, autoritare, suficiente și demne de încredere.
(2 Timotei 3:15-17; 1 Tesaloniceni 2:13; 2 Petru 1:21)
3. Persoana și lucrarea Domnului Isus Christos
Domnul Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu. Biblia afirmă: eternitatea Domnului Isus (Ioan 1:1; Mica 5:2), nașterea Lui din fecioară (Matei 1:23; Luca 1:31,35), divinitatea Sa (Ioan 5:36-39, 8:14, 10:30, 15:26) și umanitatea Sa (Matei 1; Luca 2).
Lucrarea Domnului Isus Christos
- Moartea Sa este scopul principal al întrupării (Marcu 10:45; Evrei 2:9; 1 Ioan 3:5) și este esențială pentru mântuire, fiind: înlocuitoare (Isaia 53:5, 6; 2 Corinteni 5:21), satisfăcătoare (Romani 3:25, 26; Coloseni 1:20) și răscumpărătoare (Matei 20:28; Marcu 10:45).
- Învierea Sa în trup (Luca 24:39; Ioan 20:27, 28) constituie esența credinței creștine (1 Corinteni 15:4; 14-22).
- Glorificarea Sa este exprimată prin înălțarea la cer (Faptele apostolilor 1:9; Faptele apostolilor 2:36), glorificarea Numelui Său (Filipeni 2:9) și mijlocirea Sa (Evrei 4:14-16; 1 Ioan 2:1; 1 Timotei 2:5).
4. Crearea, căderea și răscumpărarea omului
Omul este singura ființă creată „după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu (Geneza 1:26, 27), atât trupul, cât și spiritul (Geneza 2:7), matur și fără nevoia unei evoluții ulterioare (Geneza 1:31).
Prin neascultare voluntară, omul a căzut în păcat (Geneza 3:6) aducând în lume moartea, blestemul păcatului (Geneza 2:17; 3:14-19), pierderea chipului și asemănării lui Dumnezeu (Romani 3:23) și păcatul originar (Psalmii 51:5; Romani 3:9; 5:12, 19).
Răscumpărarea (mântuirea) omului înseamnă mutarea lui de sub domnia păcatului în Împărăția lui Dumnezeu (Efeseni 2:1-10) prin „nașterea din nou” (Ioan 3:3-6; 1 Petru 1:3; 2 Corinteni 5:17; Galateni 2:20). Mântuirea este primită prin har (Faptele apostolilor 15:11; Romani 3:24; Efeseni 2:8) numai prin credința în Domnul Isus Christos (Ioan 3:16; Romani 10:9,10; Galateni 2:16). Pocăința (părerea de rău și părăsirea păcatului) face parte din procesul mântuirii (Matei 4:17; Faptele apostolilor 2:38; 3:19; 17:30).
5. Persoana și lucrarea Duhului Sfânt
Duhul Sfânt, numit și Duhul lui Dumnezeu (Geneza 1:2; Romani 8:14) sau Duhul lui Christos (Romani 8:9), este parte din Trinitate. Biblia Îl prezintă ca o persoană. El poate fi ispitit (Faptele apostolilor 5:9), poate fi mințit (Faptele apostolilor 5:3), poate fi întristat (Efeseni 4:30; Isaia 63:10), poate întâmpina opoziție (Faptele apostolilor 7:51). Este făcută distincție între El și puterea Sa (Faptele apostolilor 10:38; Romani 15:13; 1 Corinteni 2:4). Duhul Sfânt are atributele divinității: este etern (Evrei 9:14), omniscient (1 Corinteni 2:10, 11; Ioan 14:26), omnipotent (Luca 1:35) și omniprezent (Psalmii 139:7-10).
Lucrarea Duhului Sfânt
- În istorie: a fost prezent la Creație (Geneza 1:2; Iov 33:4), în inspirarea Bibliei (2 Petru 1:21; 2 Timotei 3:16; Faptele apostolilor 1:16), în viața Domnului Isus la naștere (Luca 1:35), la botez (Matei 3:16), în minunile Sale (Matei 12:28), la moartea Domnului Isus (Evrei 9:14), la Învierea Domnului Isus și la învierea finală (Romani 8:11).
- În Biserică: prin darurile și roada Duhului (1 Corinteni 12:1-11; Galateni 5:22, 23), prin lucrări speciale de regenerare (Ioan 3:5, 6), convingere (Ioan 16:8-11), mărturisire și glorificare a lui Isus (Ioan 15:26; 16:14), învățare (Ioan 14:26), călăuzire (Ioan 16:13) și prin botezul cu Duhul Sfânt – botezător fiind Christos – (Marcu 1:8; Faptele apostolilor 2; Faptele apostolilor 11:16) ca o experiență aparte care urmează nașterii din nou (Faptele apostolilor 8:12-17; Faptele apostolilor 10:44, 45).
6. Biserica
În sens universal, Biserica este una singură (Matei 16:18), formată din totalitatea celor născuți din nou (1 Corinteni 12:13; 1 Petru 1:22-25), adică trupul lui Christos (Efeseni 1:22, 23) al cărui cap este El Însuși (Coloseni 1:18). În sens local, Biblia folosește cuvântul „biserică” pentru a desemna un grup de credincioși (Faptele apostolilor 8:1; 20:17; Galateni 1:2; 1 Corinteni 1:2). Misiunea Bisericii este să-L glorifice pe Dumnezeu (Romani 15:6; Efeseni 1:5, 6,14; 3:21; 2 Tesaloniceni 1:12), să se zidească pe Sine (Efeseni 4:12-16; Coloseni 2:7), să se sfințească (Romani 12:1, 2; 1 Tesaloniceni 5:23; Evrei 12:14; 1 Petru 1:15,16) și să evanghelizeze lumea făcând ucenici (Matei 28:19; Luca 24:46-48; Faptele apostolilor 1:8), fiind sarea pământului și lumina lumii (Matei 5:13-16).
7. Oficiile Bisericii
Botezul (în original – „scufundare”) este un simbol al identificării credinciosului cu Christos în moarte, îngropare și înviere la o viață nouă împreună cu El (Romani 6:3, 4; Coloseni 2:12; 1 Petru 3:21). Botezul nu este o curățire de păcat în sine, ci doar mărturia unui cuget curat (1 Petru 3:21). În Noul Testament, cei care au fost botezați erau oameni care urmau să fie învățați (Matei 8:20), care primiseră Cuvântul (Faptele apostolilor 2:41) sau care primiseră Duhul (Faptele apostolilor 10:47).
Sfânta comuniune, numită și „Cina Domnului” (1 Corinteni 11:20) sau „împărtășirea” (1 Corinteni 10:16), este simbolul Noului Legământ (Luca 22:20; Matei 26:28), o proclamare a morții lui Isus (1 Corinteni 11:26), o proclamare a revenirii lui Isus (Matei 26:29; 1 Corinteni 11:26), o părtășie cu Christos și cu trupul Său, adică Biserica (1 Corinteni 10:16, 17, 21; 1 Corinteni 11:17-29). În Noul Testament a fost practicată de cei 12 ucenici (Matei 26:26) și, mai târziu, de cei din biserică (Faptele apostolilor 2:41, 42) cu condiția cercetării de sine (1 Corinteni 11:28).
8. Starea finală
Domnul Isus Christos a promis că va veni din nou (Matei 25:13, Luca 12:40; Faptele apostolilor 1:11; Apocalipsa 22:7) pentru cei ce sunt ai Săi (Ioan 14:3; 1 Tesaloniceni 4:16, 17; 1 Corinteni 15:51-54). Moartea nu este sfârșitul tuturor lucrurilor, ci veșnicia. Biblia vorbește despre o Judecată finală a tuturor oamenilor (Matei 25:31, 32; Apocalipsa 20:11-15) pentru pedeapsă sau răsplătire veșnică (Matei 25; 2 Petru 2:9; Romani 2:6-10; Apocalipsa 22:12).
Promisiunea lui Dumnezeu este că „cine are pe Fiul are viața” (1 Ioan 5:12) și că „tuturor celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12), moștenitori ai unui cer și pământ nou (2 Petru 3:13), unde El Însuși va locui cu noi (Apocalipsa 21:1-4).